Măiastră suferinţă

MĂIASTRĂ SUFERINŢĂ
Monahia Zorica Teodosia Laţcu

O Tu, Măiastră suferinţă,
Cu dor cuprinzi
Întreaga mea fiinţă.
În ea aprinzi
Lumini de cunoştinţă,
Mă-nveţi întreg
Adâncul omenesc,
Mi-arăţi sublimul
Cel Dumnezeiesc,
Mă-nveţi să trag hotare firii
Şi să-nţeleg întinderea . iubirii
Îmi luminezi cu flăcările Tale
Nemărginirea Lumii siderale.
Mă duci adânc, tot mai adânc,
În jos,
Mă urci pe culmi de bine
Şi frumos.

Mă duci în voia Ta să mă struneşti
Să mă înalţi mereu şi să mă creşti
S-ajung pân' la măsuri Dumnezeieşti,
Să-mi speli cu lacrimi ochii ne-ncetat
Ca vasul meu să fie-n veci curat.
În tălpi şi-n mâini să-mi baţi mereu piroane
Să-mi răstigneşti pornirile avane,
Cu biciul tău de joc să mă loveşti
De tot ce-i lume să mă curăţeşti,

Din harul Tău să-mi dai, mereu
Să-mi dai
Blândeţea, mila, dragostea din rai,
Pe Crucea ta măiastră suferinţă,

Să-nalţi la Cer săraca mea fiinţă.