Intre timp si vesnicie. Viata Parintelui Arsenie Papacioc
Un
fragment din carte: "Ca să poată sluji Liturghia, Părintele a luat din
curtea închisorii, în timpul unei plimbari, un cui, o piatră şi două beţişoare. Cuiul pentru a-l folosi drept copie, piatra în loc de Sfantul Disc iar beţişoarele pentru a forma cu ele o cruce. Cu acestea slujea zilnic Sfânta Liturghie. A trecut
uşor peste toate greutăţile întâmpinate şi a improvizat simplu şi
practic toate ustensilele care-i erau necesare şi de care bineînţeles
aici era lipsit. În loc de epitrahil, fără de care nu se poate face
Sfânta Slujbă, a făcut un lanţ din sfoarăpe care dimineaţa îl trece cu multă evlavie pe după gât după ce mai întâi îl binecuvinteaza, iar
după ce termină slujba, îl înfăşoară pe după un nasture de la haină.
Soba ţine loc de Sfânta Masă iar Sfânta Cruce e din două beţe minuscule
păstrate desfăcute pentru
a nu da nimic de bănuit în buzunarul din dos al hainei. Pe acestea le
potriveşte cu multă grijă pe sobă înainte de a începe slujba de
dimineaţă şi pune în faţa lor un lemn mai gros, pentru a nu fizărit prin vizetă. Sfântul Disc e dintr-o bucată de lemn pe care o poartă cu multă grijă în buzunarul din dos al pantalonilor. Cana de apă ţine loc de Sfântul Potir în care pune apă în loc de vin şi painea o
opreşte din raţia primită dimineaţa, tăind cu un anumit ritual numai
din partea de deasupra ca din Sfântul Agnet, Singurul lucru care-i
lipseşte e Sfântul Antimis pe care nu-l mai poate improviza, pentru că aici trebuie os de mucenic. Avea şi din ăsta la început, o
bucăţică din moaştele Sfântului Mercurie, dar le-a pierdut cu multă
durere într-o percheziţie din Jilava.Până la ora 7, când vine
deschiderea, Liturghia se termină şi urmează momentul Impărtăşirii când fiecare din cei din cameră trec pe rând primind câte obucăţică de pâine şi câte o înghiţitură de apă. Eu fac slujba ca la biserică şi dacă bunul Dumnezeu vede nevoinţa noastră şi vrea, pâinea asta şi apa este chiar Trupul şi Sângele său, încerca
Părintele să scuze lipsurile în care era obligat să oficieze slujba şi,
pentru că această practică este oficiată zilnic, acum fiecare, pe rând, dă din pâinea sa bucata care e folosită a doua zi ca Sfânta Impărtaşanie. Nu era Împărtăşanie dar era mai mult decât anafura, spunea Părintele cand rememora acele vremuri."